Acasa
  • Acasa
  • Eveniment
  • Avertizări METEO: Caniculă şi furtuni, sâmbătă şi duminică, în judeţul Alba şi alte zone din ţară. Cod Galben şi Portocaliu

Avertizări METEO: Caniculă şi furtuni, sâmbătă şi duminică, în judeţul Alba şi alte zone din ţară. Cod Galben şi Portocaliu

11 august 2017 Eveniment


cod 12 augustSâmbătă şi duminică, în judeţul Alba va fi Cod Galben şi Portocaliu de caniculă şi furtuni. Avertizările meteo vizează şi alte zone din ţară.

Sâmbătă, 12 august, între orele 9.00-18.00, va fi val de căldură, caniculă și disconfort termic. Este Cod Galben pentru judeţul Alba şi alte zone din ţară Cod Portocaliu pentru Mehedinţi şi Dolj.

Potrivit ANM, sâmbătă, valul de căldură va persista în zonele joase de relief din sudul, centrul și estul teritoriului, unde pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unităţi. În județele Mehedinți și Dolj disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 38-39 de grade.

În Muntenia, nordul și estul Olteniei, sudul Banatului și în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, disconfortul termice se va menține ridicat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade.

Publicitate
avon.ro

cod 13 augustDe sâmbătă, 12 august, ora 18.00 până duminică, 13 august, ora 12.00, vor fi condiţii de instabilitate atmosferică accentuată şi cantități de apă însemnate
Cod Portocaliu: începând de sâmbătă după-amiaza, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

În judeţele Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, precum și în zona de munte a județelor Cluj, Alba și Gorj, îndeosebi pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (12/13 august) în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 50-60 l/mp și izolat 80-90 l/mp.

Cod Galben: în Maramureş, nordul Crișanei, vestul Transilvaniei și în sudul și estul Olteniei, cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

Duminică după-amiaza și la începutul nopții de duminică spre luni (13/14 august), manifestări specifice instabilității atmosferice vor apărea și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. În cea mai mare parte a Munteniei și local în Dobrogea și Moldova disconfortul termic va fi ridicat și se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade.

Publicitate

sursa: meteoromania.ro

URL scurt: http://alba24.ro/?p=588387


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

loading…

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , ,

Distribuie