Acasa
  • Acasa
  • Sport
  • Campionatul Mondial de Fotbal 2018, un vis tot mai îndepărtat pentru naționala noastră. Șanse de calificare doar teoretice pentru România

Campionatul Mondial de Fotbal 2018, un vis tot mai îndepărtat pentru naționala noastră. Șanse de calificare doar teoretice pentru România

25 iulie 2017 Sport


nicusor stanciu 1Dintr-o grupă dificilă pentru momentul slab în care se află fotbalul românesc, naționala noastră are tot mai puține șanse să plece către destinația finală, Rusia, la Campionatul Mondial de Fotbal 2018.

Deși pe vremea „generației de aur” condusă de Hagi la meciurile cu selecționate de talia Armeniei, Kazahstan, Muntenegru sau chiar Polonia ne puneam doar problema golaverajului, iată că am ajuns acum să jucăm de la egal la egal cu aceste țări care nu contau până nu demult în fotbalul mare și nu pentru că au crescut ele prea mult ci pentru că am coborât noi vertiginos.

Acum ne chinuim să facem egal cu Muntenegru și Kazahstan și luăm bătaie în două manșe de la polonezi.

Cum șanse să mai câștigăm grupa nu mai există deloc, ne luptăm să ocupăm cumva un loc doi care ne trimite la baraj pentru că nu ne garantează calificarea directă.

Iată care au fost rezultatele meciurilor jucate de naționala României până acum în Grupă E:

4 septembrie 2016 România – Muntenegru 1 : 1

8 octombrie 2016 Armenia – România 0 : 5 singura noastră victorie în care a marcat și conjudeteanul nostru Nicușor Stanciu în minutul 29 al meciului

11 octombrie 2016 Kazahstan – România 0 : 0

11 noiembrie 2016 România – Polonia 0 : 3

26 martie 2017 România – Danemarca 0 : 0

10 iunie 2017 Polonia – România 3 : 1

Cu o singură victorie, trei egaluri și două înfrângeri chiar și un parior fără experiență ar putea pune la sigur biletul zilei la fotbal mizând pe faptul că România nu se va califica la mondialele rusești.

Conform programului de pe site-ul Federației Române de Fotbal echipa națională mai are de jucat 4 meciuri și numai o minune mai poate salva calificarea:

1 septembrie 2017 România – Armenia

4 septembrie 2017 Muntenegru – România

5 octombrie 2017 România – Kazahstan

8 octombrie 2017 Danemarca-România

Microbiștii din județul Alba pot avea totuși un mic motiv de bucurie și de consolare pentru că șansele să-l vedem atât pe Nicușor Stanciu cât și pe Gicu Grozav pe teren în cele patru meciuri rămase de jucat sunt destul de mari. Și pentru Gicu Grozav o revenire spectaculoasă la națională poate însemna și un nou start în carieră sa de fotbalist profesionist, albaiulianul aflându-se în căutarea unei noi echipe după despărțirea de Terek.

Hai tricolori ! Hai România !

URL scurt: http://alba24.ro/?p=585544


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.