Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Companiile care poluează aerul şi recidivează, sancţionate cu suspendarea activităţii. Proiect legislativ, la Senat

Companiile care poluează aerul şi recidivează, sancţionate cu suspendarea activităţii. Proiect legislativ, la Senat

28 septembrie 2017 Actualitate


poluare sebes 5Parlamentarii propun înăsprirea sancțiunilor în cazul companiilor care poluează aerul, recidiva urmând a fi pedepsită cu suspendarea activității. În acest sens a fost depus la Senat o propunere legislativă care se bazează atât pe nivelul ridicat al poluării din România, cât şi pe faptul că aplicarea repetată a sancţiunilor contravenţionale nu opreşte agenţii poluatori, firmele în cauză alegând să plătească amenzile şi să revină la vechile practici.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 26 septembrie.

„În luna iunie a anului trecut, Comisia Europeană a atenționat România în legătură cu deficiențele semnificative în ceea ce privește monitorizarea poluării aerului pe întregul său teritoriu. Acest avertisment vizează atât rețeaua de monitorizare a aglomerărilor urbane, cât și principalii poluanți – dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie, plumbul, benzenul, monoxidul de carbon și ozonul, arsenul, cadmiul, mercurul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice”, se precizează în expunerea de motive a proiectului.

Inițiatorii propun introducerea unei noi reglementări potrivit căreia companiile care săvârşesc trei din următoarele contravenţii într-o perioadă de până la 12 luni calendaristice, pentru care sancţiunile aplicate depăşesc valoarea totală de 50.000 lei, vor fi sancţionate şi cu suspendare a activităţii:

  • nerespectarea obligaţiilor ce revin titularilor de activități la declanșarea de către autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului a planului de acțiune pe termen scurt, de a lua măsuri urgente și eficiente de reducere a emisiilor de poluanți în aer, astfel încât concentrația acestora în aerul înconjurător să fie redusă până la atingerea nivelului valorii-limită, inclusiv prin oprirea temporară a activității, dacă este cazul (amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei);
  • nerespectarea obligaţiei utilizatorilor de surse mobile de a asigura încadrarea în limitele de emisie stabilite pentru fiecare tip specific de sursă, precum și de a le supune inspecțiilor tehnice, conform prevederilor legislației în vigoare (amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei);
  • nerespectarea obligaţiei titularului de activitate de a informa autoritățile competente în cazul depășirii valorilor-limită de emisie, impuse prin actele de reglementare (amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei);
  • nerespectarea prevederilor referitoare la protecția atmosferei din acordul și/sau autorizația de mediu/autorizația integrată de mediu (amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei)

Suspendarea activităţii va fi menţinută până la data la care se certifică implementarea unor măsuri care asigură reducerea concentraţiei emisiilor poluante în aerul înconjurător până la nivelul valorii limită sau la nivel inferior.

sursa: senat.ro, legestart.ro

URL scurt: http://alba24.ro/?p=598660


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

loading…

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.