Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Elevii de la Liceul tehnologic din Sebeș luptă pentru a promova Turnul Studentului în lista UNESCO

Elevii de la Liceul tehnologic din Sebeș luptă pentru a promova Turnul Studentului în lista UNESCO

7 decembrie 2017 Actualitate


Liceul Tehnologic Sebeș participă la a X-a ediție a Concursului Național EUROSCOLA, pentru promovarea celui mai cunoscut obiectiv din oraș, Turnul Studentului. Proiectul de numeste ”Turnul Studentului între invazia turcilor si invazia timpului”.

Aceasta este cea de-a doua activitate a concursului, care a început în luna octombrie. ”Avem ca parteneri Desparțământul Astra Vasile Moga, Asociatia GISAS, Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural Lucian Blaga. Printre activitățile de promovare, avem și o paradă a modei cu costume medievale realizată de elevii noștri și o machetă a Turnului, în viziunea elevilor. A treia activitate din calendar va avea loc în 12 decembrie. Suntem singura școală din județ care s-a înscris în concurs. E vorba despre promovarea unui element din patrimoniul cultural și includerea lui pe lista UNESCO” a declarat prof. Cristina Câmpean, de la Liceul Tehnologic Sebeș.

Cunoscut și sub denumirea de turnul croitorilor, Turnul Studentului, construit în secolul al VI-lea, este așezat în coltul de sud-est al orașului. Are parter și patru nivele, construite succesiv de-a lungul secolelor.

Denumirea este legată de atacul turcesc din anul 1438 când întreg sudul Transilvaniei, din Țara Hațegului si până în Tara Bârsei, este devastat. Sebesul a fost prădat de sultanul Murad al II-lea, iar mulți locuitori ai urbei au fost ucisi și duși în robie. Din grupul de localnici care au rezistat până la sfârșitul bătăliei, făcea parte și un elev, cunoscut sub denumirea de studentul din Romos. O scrisoare din San Michele, datata 12 decembrie 1458, amintește de aceste evenimente din viața tânărului „Captivus Septemcastrensis”, dus în robie de către turci, unde este ținut prizonier 20 de ani, vândut și închis de mai multe ori, pâna când a fost eliberat de ultimul sau stapân. Studentul își povestește viața în „Tratat despre datinile, moravurile, condițiile de viață și răutatea turcilor”, carte apărută în prima ediție la Roma în anul 1475.

• sursa: www.alba24.ro

Publicitate
answear.ro

Commentarii


, , , , , , , , , , ,

Distribuie