Acasa

Film cu Regele Mihai în vizită la Alba Iulia, la vârsta de 8 ani. Imagini vechi de 88 de ani

5 decembrie 2017 Actualitate Eveniment


În primăvara anului 1929, la aproape 11 ani de la Marea Unire, Regele Mihai, alături de mama sa, Regina Elena și o mulțime de personalități ale vremii, au fost prezenți la Alba Iulia pentru a asista la Serbările Unirii. Evenimentul s-a desfășurat în locul actualului Parc al Unirii, între Catedrala Ortodoxă și clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan”. La acea vreme, Mihai avea vârsta de 8 ani și era deja rege de doi ani, după ce bunicul său, Regele Ferdinand, murise, iar tatăl său, Carol al II-lea, renunțase la Coroană și plecase în Franța cu iubita sa, Elena Lupescu.

VEZI:  REGELE MIHAI I al României a MURIT. S-a stins din viață la 96 de ani la domiciliul din Elveția

Cu toate că era deja rege de doi ani, pentru că Mihai era doar un copil, atribuțiile regale erau îndeplinite de către o Regență formată din trei persoane. Această formulă a funcționat până în anul 1930, când Carol al II-lea a revenit în țară și a devenit Rege al României, iar Mihai a primit titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”. Carol al II-lea a fost rege până în 1940, când a fost obligat să abdice în favoarea fiului său, Mihai, care a avut un rol strict ceremonial până în 1944.

În cele câteva minute de filmare, sunt prezentate festivități ce au avut loc în Alba Iulia, pentru a sărbători și certifica Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Publicitate
provident.ro

Cu toate că în titlul filmulețului postat de British Pathé este menționat anul 1922, potrivit istoricilor, este vorba despre un eveniment ce a avut loc în 1929, mai precis Serbările Unirii.

Potrivit British Pathé, la festivităţile de la Alba Iulia au luat parte reprezentanţi din 13 state ale lumii, care prin prezența lor au dorit să arate o confirmare internaţională a Marii Uniri. Printre aceştia au fost prezenţi la ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, reginele Maria a Iugoslaviei şi Elisabeta a Greciei, principesa Beatrice de Bourbon, ducele de York, generalii Berthelot şi Weygand.

Familia regală, alături de câțiva oficiali, este prezentată la tribună, asistând la paradă, dar și în incinta Catedralei Ortodoxe. La paradă au participat cadre militare, oameni în uniforme sau port popular, grupuri de dansatori, chiar și un grup de țărani cu o turmă de oi. Sunt prezentate steaguri ale mai multor țări, printre care și Statele Unite ale Americii.

Filmulețul face parte din arhiva companiei media British Pathé.

Publicitate

Ziua Regalității, sărbătorită în data de 10 mai, se leagă de personalitatea regelui Carol I. Aceasta este ziua în care, la diferență de câțiva ani, Carol I a sosit în București și a depus jurământul în fața Parlamentului în 1866, ziua în care tot el a proclamat independența absolută a României în 1877 și ziua în care a fost încoronat rege al României, în 1881. În acele vremuri, de Ziua Naţională, familia regală ieşea în mijlocul bucu­reş­te­nilor, asista la „bătaia cu flori” de la şo­sea şi la focurile de ar­tificii din Cişmigiu.

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , , , ,

Distribuie