Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • FOTO: Elevi din Ighiu şi Blaj au primit sfaturi de la poliţişti. Recomandări pentru vacanţă în siguranţă

FOTO: Elevi din Ighiu şi Blaj au primit sfaturi de la poliţişti. Recomandări pentru vacanţă în siguranţă

20 decembrie 2017 Actualitate


Poliţiştii din Alba au continuat activităţile informativ-preventive adresate copiilor şi le fac recomandări pentru o vacanţă de iarnă în siguranţă.

În săptămâna premergătoare vacanţei de iarnă, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba, s-au întâlnit cu elevii Şcolii gimnaziale „Mihai Eminescu” din Ighiu, dar şi cu elevi şi cetăţeni din municipiul Blaj, în cadrul unor activităţi cu caracter informativ-preventiv ce au ca scop creşterea siguranţei.

În cadrul prezentărilor, elevilor le-au fost reamintite regulile de circulaţie, pentru a evita implicarea în evenimente rutiere şi le-au fost oferit explicaţii cu privire la efectele unui comportament violent şi riscurile la care se expun în cazul în care deţin ilegal sau folosesc, în mod necorespunzător, obiecte cu conţinut exploziv.

De asemenea, elevilor l-au fost făcute recomandări cu privire la comportamentul ce trebuie să-l adopte pentru a nu deveni victime ale traficului de persoane şi pentru a fi feriţi de incidente neplăcute, pe perioada vacanţei de iarnă.

Recomandări pentru siguranţa personală, a locuinţei şi a cumpărăturilor, au primit, de la poliţişti, şi cetăţenii din municipiul Blaj, în cadrul unei acţiuni stradale.

Aceştia au fost îndemnaţi să-şi asigure locuinţele şi să fie atenţi la bunurile personale, atunci când se află la cumpărături, pentru a nu deveni victime ale furturilor.

La acţiunile de promovare a mesajelor preventive, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității au fost sprijiniţi de poliţişti de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj, şi de specialişti din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia.

În contextul sărbătorilor ce se apropie şi al vacanţei de iarnă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:

Copiilor:

Indiferent de locul unde vă veţi petrece vacanţa (acasă, la bunici, la munte, în tabere şcolare), adoptaţi o conduită preventivă, întrucât un comportament neadecvat sau agresiv sporeşte riscul producerii unor evenimente negative;

Nu folosiţi obiecte cu conţinut exploziv, întrucât acestea pot produce vătămări corporale cu consecinţe deosebit de grave;

Evitaţi să intraţi în discuţie cu străinii sau persoanele aflate în stare de ebrietate, indiferent de motivul pentru care aceştia vă abordează;

Nu consumaţi băuturi alcoolice sau substanţe interzise de lege;

Nu vă urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute indiferent de ce vi se oferă;

Atenţie la lumea virtuală! Nu furnizaţi date personale sau despre familia dumneavoastră;

Nu vă întâlniţi cu persoane cunoscute pe internet;

Atunci când mergeţi cu colindul din casă în casă, respectați regulile de circulație și nu staţionaţi pe partea carosabilă.

Traversaţi strada numai pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor “trecere pentru pietoni “, iar în locurile unde sunt instalate semafoare pentru pietoni, numai la culoare verde a acestora.

Părinţilor, le recomandă să-şi supravegheze permanent copiii, pentru a evita orice risc (dispariţie, accidente de circulaţie, răniri, etc).
























• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.