Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Eveniment
  • FOTO: Un ultim omagiu adus Regelui Mihai al României. Primarul din Alba Iulia, printre cei prezenți la Peleș

FOTO: Un ultim omagiu adus Regelui Mihai al României. Primarul din Alba Iulia, printre cei prezenți la Peleș

14 decembrie 2017 Actualitate Eveniment


Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a fost dus, miercuri, la Castelul Peleş, locul în care s-a născut acum 96 de ani, locul în care a copilărit şi locul din care a fost silit să plece în exil acum o jumătate de veac ultimul Monarh al României. A fost întâmpinat de două gărzi de onoare care au purtat drapelul României cu doliu.  

În spatele sicriului s-au aşezat în ordinea vârstei cele 5 fiice ale Regelui Mihai, precum şi nepoţii Nicolae şi Karina de România.

Rând pe rând, la Castelul Peleş, au venit preşedintele României Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose împreună cu membrii guvernului, preşedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu şi şeful deputaţilor Liviu Dragnea, reprezentanţi ai parlamentului şi guvernului de la Chişinău, ambasadori, reprezentanţi NATO. Printre cei care și-au luat rămas bun de la Regele Mihai a fost și primarul Municipiului Alba Iulia.

Istoria municipiului Alba Iulia este strâns legată de Casa Regală a României. Regele Mihai a vizitat ultima dată Alba Iulia în urmă cu aproape 10 ani. Majestatea Sa a primit, la Sala Unirii din municipiu, titlul de cetățean de onoare al orașului, de la primarul Mircea Hava. După Revoluţia din Decembrie 1989, Regele Mihai a ajuns de trei ori Alba Iulia şi o dată la Răhău, lângă Sebeș.

Sicriul acoperit cu stindardul Regelui a fost pus pe catafalc în holul de onoare al Castelului Peleş. La căpătâi i-a fost aşezată o coroniţă de flori albe, iar deasupra, pe o pernuta de catifea, a fost amplasată Coroana de Oţel a Regelui Mihai I. Este una dintre cele 3 coroane, făcută la comanda lui Carol I, dintr-un tun de la Plevna şi păstrată la Peleş.

Catafalcul a fost străjuit în permanenţă de 4 militari cu săbiile ridicate în onor, iar un al cincilea ţinea crucea simplă de lemn pe care sunt trecute doar două cuvinte: Mihai I Rege. În tot acest timp oamenii din Sinaia au ieşit pe străzi mişcaţi de momentul istoric la care au fost martori.

De la castelul Peleş, cortegiul funerar a pornit spre Bucureşti, la Palatul Regal.

FOTO: Eduard Schneider

 




















• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , ,

Distribuie