Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Turism
  • FOTO-VIDEO: Conferința „Istorie, turism cultural, patrimoniu”, a avut loc la Alba Iulia. Discuții despre promovarea municipiului

FOTO-VIDEO: Conferința „Istorie, turism cultural, patrimoniu”, a avut loc la Alba Iulia. Discuții despre promovarea municipiului

26 aprilie 2014 Actualitate Turism


Cu ocazia evenimentului „Zilele Cetății și Festivalul Roman Apulum” și la 300 de ani de la începerea lucrărilor la Cetatea Alba Carolina, la Alba Iulia a avut loc sâmbătă, conferința pe tema valorificării și promovării patrimoniului cultural și istoric al municipiului Alba Iulia. Intitulată „Istorie – Turism cultural – Patrimoniu” conferința și-a propus să abordeze teme precum valorificarea patrimoniului cultural și istoric și să aducă anumite lămuriri cu privire la conceptul de „reenactment”, dar și la modalitățile de promovare a turismului în oraș.

Evenimentul  a fost deschis de primarului municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, care a spus că „noi nu suntem oameni deosebiți, suntem oameni normali. Am reușit să facem multe pentru Alba Iulia, dar depinde de noi cum reușim să și promovăm realizările noastre”.

„O Cetate plină de viață și de evenimente, asta am promis și asta încercăm să le oferim albaiulienilor și turiștilor, pentru că, în vâltoarea vremurilor moderne, e din ce în ce mai rară întâlnirea cu istoria, în forma sa vie și, mai important, accesibilă. Faptul că la festival participă inclusiv trupe și artiști din Italia sau Bulgaria, la fel de pasionați ca și ai noștri, din Alba Iulia, de istorie și de reconstituirea ei, ne onorează și ne dă dreptul să credem că am reușit ceea ce ne-am propus: să ducem faima Cetății dincolo de granițele României”, a mai completat Hava.

Publicitate
epiesa.ro

Și pentru că reenactment-ul este una dintre modalitățile de promovare ale Alba Iuliei, istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, a ținut să facă o prezentare a acestui concept, nou apărut: „Reeanctmentul a fost definit pentru prima dată în 2006, de Guvernul Marii Britanii, ca fiind orice prezentare sau alt tip de eveniment, ținut cu scopul de a reconstitui un moment din trecut, sau pentru a ilustra un anumit comportament, o perioadă determinată”, spune acesta. Ca și exemplu, Tudor Roșu a prezentat ținuta împăratului Adrian, în care era îmbrăcat.

La eveniment au mai participat, ca și invitați speciali, Dana Săvuică și ambasadorul turismului românesc, muzicianul Nicolae Voiculeț, care s-au arătat impresionați de ceea ce s-a schimbat în Cetatea Alba Carolina în ultima perioadă. Totodată, după ce a concertat pe marile secene ale lumii, Nicolae Voiculeț și-a exprimat dorința ca Alba Iulia să fie una dintre destinațiile unde va susține un concert de nai în 2018, când își propune să organizeze turneul muzical „România din inima ta”. În semn de apreciere pentru munca de promovare a orașului, muzicianul a oferit celor prezenți la eveniment un scurt moment artistic.

De la conferință nu a lipsit nici consilierul din partea Autorității Națioale de Turism, Nechifor Hărmănaș, care a spus că acest tip de finanțare și promovare nu ar trebui făcută doar pentru orașele care deja s-au remarcat printr-un anumit lucru, ci chiar și pentru cele care nu sunt atât de cunoscute. „E uimitor ce s-a făcut până acum. Dezvoltarea turismului aici, e o prioritate pentru administrația loclă. Este un plus pentru locuitori, pentru economia locală și pentru promovarea orașului, ca destinație națională și internațională”, a mai spus acesta.

De asemenea, unul dintre participanții la conferință a fost și consultantul de turism Răzvan Pascu, care a oferit celor prezenți o scurtă lecție despre ce îi lipsește turimului românesc și despre ce ar trebui să facem noi, pentru a fi altfel. Prezentarea sa s-a rezumat la a spune că turismului românesc îi lipsește, pe lângă finanțare, infrastructură sau activități, zâmbetul, acel element cheie care îi face pe turiști să se întoarcă cu drag în locurile pe care le-au vizitat deja. Totodată, pentru a fi altfel, românii trebuie să pună mai mult accent pe autenticitate, pe acel element unic, care ne diferențiază de ceilalți. „Trebuie să ținem minte că turiștii ajung aici ca și rezidenți, pleacă drept prieteni și se întorc ca și familie”, a adăugat Pascu.

Publicitate

URL scurt: http://alba24.ro/?p=297563

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , , , , ,

Distribuie