Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Ioan Dîrzu: „În loc să arunce cu ouă, Hava ar trebui să cu mortar pe statuia lui Iuliu Maniu”

Ioan Dîrzu: „În loc să arunce cu ouă, Hava ar trebui să cu mortar pe statuia lui Iuliu Maniu”

6 decembrie 2017 Actualitate


Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu, a comentat declaraţiile făcute de primarul Mircea Hava de 1 Decembrie şi susţine că “în loc să instige cu aruncarea de ouă în persoane, primarul municipiului Alba Iulia ar trebui să se preocupe de organizarea impecabilă a ceremoniilor dedicate Zilei Naționale a României”.

“Înțeleg că primarul nu are respect față de autoritățile administrației publice centrale, de instituția prim-ministrului sau a președintelui Camerei Deputaților și Senatului, dar se dovedește că nu are respect nici față de făuritorii Marii Uniri. Statuia lui Iuliu Maniu are aproape tot soclul spart, deși se cunoaște faptul că acolo, în fiecare an, se depun coroane de 1 Decembrie. Iuliu Maniu a fost o personalitate marcantă a statului român interbelic, un mare lider politic care a apărat interesele românilor din Transilvania în noul regat format după 1918, un om care merită toată recunoștința noastră, a celor care trebuie să ducem mai departe moștenirea României Mari. Conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, autoritățile administrației publice locale au obligația consolidării și întreținerii unor astfel de statui. Vedem că la Alba Iulia, pentru administrația locală, legea are o forță de aplicare opțională, nu obligatorie.

Mai înțeleg că primarul municipiului Alba Iulia nu vrea să-l invite pe prim-ministrul României la ceremonia de 1 Decembrie, dar nu înțeleg de ce instigă la încălcarea protocolului reglementat de Legea nr. 215/2016 afirmând nonșalant că oricine poate să treacă pe la Alba Iulia de 1 Decembrie. Îi atrag atenția că înalții demnitari se invită în scris și în mod serios la ceremonii oficiale, conform art. 10 și 11 din Legea nr. 215/2016.

Aceasta este atitudinea administrației locale față de cei care au făcut posibilă alocarea banilor pentru Monumentul Marii Uniri. Astfel judecând lucrurile, putem să credem că și Monumentul Marii Uniri va ajunge la fel ca statuia lui Iuliu Maniu. Sunt îngrijorat de acest lucru, de modul în care se va construi monumentul, dar mai ales de calitatea și de termenul execuției. Este clar că Guvernul și Parlamentul și-au făcut datoria până în prezent, rămâne de văzut cum  aparatul de specialitate al primarului își va respecta angajamentele legale.

Publicitate
provident.ro

Este îngrijorător limbajul animat de ură al primarului municipiului Alba Iulia care, în repetate rânduri, în ajunul datei de 1 Decembrie, a transmis mai multe amenințări verbale către prim-ministrul României și președinții celor două camere ale Parlamentului, lăsând să se înțeleagă că vor fi loviți cu ouă la Alba Iulia. Cu un astfel de comportament violent și dezechilibrat, nu e de mirare dacă Alba Iulia suferă sau este neglijată de către autoritățile administrației publice centrale.

Îi amintesc domnului Mircea Hava, și pe această cale, că exercită o funcție de demnitate publică, că Alba Iulia nu e ”stat în stat” și cu atât mai puțin proprietatea dumnealui privată. Îl invit să aibă o conduită demnă de un primar care se află un serviciul public, altfel trebuie să știe că există și instituția referendumului pentru demitere”, susţine Ioan Dîrzu, într-o declaraţie politică.



• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , , , ,

Distribuie