Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • PSD și PNL Alba au făcut pace, de Centenar: Peste 18 milioane lei pentru Monumentul Unității Naționale

PSD și PNL Alba au făcut pace, de Centenar: Peste 18 milioane lei pentru Monumentul Unității Naționale

14 noiembrie 2017 Actualitate


În cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, marţi, au fost adoptate amendamente importante la Legea privind constituirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 – Alba Iulia, susținute de toți parlamentarii de Alba, transmit Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba şi Florin Roman, deputat PNL de Alba, într-un comunicat de presă comun. Potrivit acestora, s-a aprobat finanțarea construcției Monumentului Unității Naționale în municipiul Alba Iulia cu peste 18 milioane lei, precum și a lucrărilor de amenajare a pasajului ceremonial şi pentru reamenajarea parcului Unirii.

“Prin acest gest se dă un important semnal de unitate, stabilitate și responsabilitate din partea partidelor politice cu reprezentare parlamentară, acum, în pragul intrării în Anul Centenarului Marii Uniri”, transmit cei doi politicieni.

“România are nevoie, acum mai mult ca oricând, de o mobilizare exemplară pentru a celebra așa cum se cuvine actul istoric al Marii Uniri. În acest sens, prin amendamentele adoptate s-a aprobat finanțarea construcției Monumentului Unității Naționale în municipiul Alba Iulia cu suma de 18.300 mii lei, precum și a lucrărilor de amenajare a pasajului ceremonial şi pentru reamenajarea parcului Unirii.

Iată că, Parlamentul României, în calitate de principală instituție democratică, a făcut un pas semnificativ în organizarea acestor evenimente de o importanță maximă pentru toți românii.

Publicitate
watchshop.ro

La 1 Decembrie 1918 suntem chemați toți românii să sărbătorim un ideal împlinit, unitatea noastră, libertatea noastră și aspirațiile noastre naționale.

Este cu atât mai important faptul că, înțelegând importanța acestui eveniment, deputații Puterii și ai Opoziției au înțeles să colaboreze constructiv și să dea un exemplu de bună guvernare în interes național. Acest exemplu poate fi preluat și la nivelul administrațiilor locale de la nivelul întregii țări, astfel încât să se creeze premisele pentru o pregătire ireproșabilă a manifestărilor de aniversare a Centenarului României și Primului Război Mondial.

Viitorul României poate fi glorios doar înțelegând că trebuie să ne cunoaștem și să ne respectăm trecutul și fără a face rabat de la ceea ce ar trebuie să fie idealul nostru național: <construirea unui stat românesc puternic>”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit deputatului PNL Florin Roman, realizarea monumentului Mariii Uniri de la Alba Iulia este în valoare totală de 18.800.000 lei, bani ce vor fi utilizaţi pentru demararea lucrărilor necesare în 2017 şi finalizarea acestora în 2018, cu încadrarea în bugetul aprobat în acest scop Ministerului Culturii şi Consiliului Local Alba Iulia.

Publicitate

De asemenea, potrivit amendamentelor, se aprobă alocarea sumei de maxim 8.500.000 lei Consiliului Local Alba Iulia pentru anul 2018, pentru realizarea lucrărilor de amenajare a pasajului ceremonial şi reamenajarea parcului unirii, precum şi punerea în valoare a Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 – Alba Iulia.

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , , ,

Distribuie