Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Sport
  • Tichete pentru fitness, echipamente sportive sau pentru cărţi, muzică şi film, destinate salariaţilor. Proiect legislativ la Senat

Tichete pentru fitness, echipamente sportive sau pentru cărţi, muzică şi film, destinate salariaţilor. Proiect legislativ la Senat

17 iunie 2017 Actualitate Sport








fitnessUn proiect de act normativ înregistrat la Senat prevede că salariaţii ar urma să beneficieze lunar de tichete pentru sport și tichete culturale. Cu acestea, au acces la centre de fitness, îşi pot achiziţiona echipamente sportive sau pot cumpăra cărţi, muzică, filme şi pot merge la concerte.

Aceste noi tichete vor întregi seria, celorlate facilităţi de acest fel pentru angajaţi, cum sunt tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creșă și voucherele de vacanță.

Tichetele pentru sport sunt bilete de valoare (300 lei) care se acordă angajaților lunar, exclusiv în vederea achitării contravalorii de bunuri și servicii destinate desfășurării de activități sportive, se precizează în proiect.

Publicitate
orange.ro

Se vor putea acorda pentru serviciile oferite de bazele sportive și centrele de fitness, serviciile oferite de unitățile medicale sau balneare pentru recuperarea capacității de muncă, dar și pentru achiziționarea de echipament sportiv.

Tichetele culturale vor avea o valoare lunară de maximum 150 de lei (sau de 300 de lei, dacă se vor acorda doar ocazional) și vor putea fi folosite la plata bunurilor și serviciilor culturale. Adică abonamente/bilete la spectacole, concerte, muzee, târguri, expoziții și parcuri tematice, precum și de cărți, manuale școlare, albume muzicale și filme.

Referitor la celelalte tichete, acestea vor rămâne în vigoare. Vor avea valoare maximă de 15 lei pe zi şi vor fi acordate în continuare, lunar, în funcție de numărul zilelor lucrătoare, pentru plata meselor sau achiziţionarea de produse alimentare.

Tichetele cadou, acordate ocazional, pot avea valoarea maximă de 300 de lei (faţă de maximum 50 de lei în prezent). Tichetele de creșă vor fi de maximum 450 de lei, faţă de 440 lei în prezent. Voucherele de vacanță vor fi echivalent de maximum șase salarii minime brute.

Publicitate

sursă: avocatnet.ro

URL scurt: http://alba24.ro/?p=577348



Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!







• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , ,

Distribuie