Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • ASTĂZI: RUSALIILE sau Pogorârea Duhului Sfânt. Semnificaţiile sărbătorii creştine şi ce nu este bine să faci în această zi

ASTĂZI: RUSALIILE sau Pogorârea Duhului Sfânt. Semnificaţiile sărbătorii creştine şi ce nu este bine să faci în această zi

4 iunie 2017 Actualitate








rusaliiDuminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor şi Duminica Mare. Aceasta este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment foarte important din viaţa Bisericii.

Creștinii ortodocşi și catolici sărbătoresc duminică, la 50 de zile după Paşte, Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului şi ziua în care a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu.

Sărbătoarea cade întotdeauna duminica, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte. Rusaliile reprezintă, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Potrivit mărturiilor apostolilor, Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, i-ar fi umplut de darurile sale pe aceştia. Pentru început, apostolii au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine.

Apoi, apostolii au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor şi aducând la credinţă de la oameni simpli la împăraţi. Începutul a avut loc chiar în acea zi a Pogorârii Duhului Sfânt, când, în urma predicii apostolului Petru, 3.000 de „suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate creştină.

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a fost numită, în româneşte, Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta de dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morţilor. În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori, cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite, pentru vii.

De Rusalii este bine să mergeți la biserică, pentru a participa la slujbele speciale care se ţin şi să te păzeşti de Rusalii.

Ce este bine să faci de Rusalii

Ca să nu se supere Rusaliile – nişte fiinţe fantastice care, potrivit credinţelor populare precreştine, umblă prin văzduh şi îi pocnesc pe cei ce nu le respectă ziua, credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.

Şi la porţi, şi la intrarea în casă se arborează ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a le păzi de rele.

În unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor.

Din Duminica Mare sau a Rusaliilor, poate începe culesul plantelor de leac; până la această dată, se consideră că plantele sunt contaminate de către Rusalii.

Ce să nu faci

Să nu mergi „la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!

Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.

Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casa.

Să nu se certe nimeni, căci e luat de Iele.

De la Duminica Rusaliilor, timp de nouă săptămini, nu se mai culeg ierburi de leac.

Dacă în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber său dacă te vei duce la fântână, vei cădea sub puterea Ielelor, deci este indicat să eviți să faci aceste lucruri.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=499249



Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!







• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.