Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Ce trebuie să ştii, dacă faci plăţi cu cardul în străinătate. Recomandări utile pentru concediu

Ce trebuie să ştii, dacă faci plăţi cu cardul în străinătate. Recomandări utile pentru concediu

17 iulie 2017 Actualitate


tranzactii bancare cont card POSMajoritatea celor care călătoresc în străinătate preferă să facă plăţi folosind cardurile bancare. De altfel, este şi o recomandare standard pentru vacanţe, doar că interpretarea cheltuielilor făcute, la întoarcere, pe extrasul de cont, ar putea fi dificilă fără a cunoaşte unele noţiuni despre conversia valutară la plăţile cu cardul de lei în străinătate.

O serie de recomandări pentru utilizatorii de carduri bancare ar putea fi utile, în acest context.

Pentru decontarea tranzacţiilor din străinătate realizate pe cardurile în lei, băncile folosesc, de regulă, una sau maximum doua valute – euro şi dolar. Un card nu poate avea concomitent două valute de decontare pentru operaţiunile în străinătate.

O recomandare ar fi, dacă obişnuiţi să plătiţi des cu cardul în Uniunea Europeană sau în dolari, să aveţi card în aceste valute. Veţi avea de suportat un commission de administrare annual (circa 15 euro/dolari sau peste), însă veţi economisi comparativ cu cheltuielile de schimb valutar

Ce se întâmplă la efectuarea unei tranzacţii cu cardul în străinătate

La momentul plăţii în valută, banca de care aparţine cardul va bloca din cont, sub forma unei tranzacţii în asteptare suma de bani echivalentă în lei, prin conversia la cursul Visa sau MasterCard. Referinţele pot fi verificate pe website-urile celor două organizaţii de carduri.

De exemplu, la o tranzactie de 100 de euro prin POS sau online în străinătate, tranzacţia de decontare ar fi de 457,6 lei, respectiv 460 lei, în funcţie de card. La sfârşit însă, suma poate fi mai mare decât cea blocată iniţial pe card.

Unele bănci vor calcula suma finală percepută din contul de lei al clientului la cursul BNR + o marjă, altele la cursul organizaţiei de carduri + marjă. Aceste marje sunt de regulă de peste 1,5%.

Alte bănci (BRD, ING Bank, de exemplu) afişează pe site-urile proprii un curs specific pentru tranzacţiile cu cardul în străinătate. Deci cheltuiala pentru astfel de tranzacţii se poate cunoaşte consultând aceste site-uri.

Lucrurile sunt mai complicate la tranzacţiile în altă monedă. De exemplu, dacă plătiţi în lire sterline de pe cardul de lei, cu decontare in euro, prima conversie valutară va fi din lire în euro, iar a doua conversie din euro în lei. Pentru fiecare conversie, sunt în general marje faţa de un curs de referinţă.

Ce trebuie să verifici înainte să pleci în vacanţă, dacă vrei să plăteşti cu cardul

– verifică data expirării cardului

– asigură-te că ai suficiente fonduri în cont şi că eşti la zi cu plăţile de pe card

– fă o fotocopie a cardului şi a paşaportului / buletinului, dar păstrează copiile separat

– notează numerele de telefon ale centrelor de asistenţă telefonică

– încearcă să nu păstrezi cardurile şi numerarul în acelaşi loc – astfel, dacă se întâmplă ceva, nu vei pierde totul

– în locurile aglomerate, păstrează geanta sau portofelul aproape de corp – şi chiar dacă nu este foarte elegantă, o borsetă pentru bani poate fi foarte utilă

– când plăteşti cu cardul, verifică informaţiile de pe bonul de vânzare înainte de a semna sau de a introduce codul PIN (numărul personal de identificare)

– foloseşte casetele de valori sau seifurile din camerele de hotel

– păstrează câte un exemplar al tuturor bonurilor fiscale şi verifică-le cu extrasul de cont

– memorează codul PIN dacă intenţionezi să foloseşti bancomatul pentru a retrage sume în moneda locală – şi asigură-te că nu te urmăreşte nimeni atunci când retragi bani.

surse: wall-street.ro, visa.ro

URL scurt: http://alba24.ro/?p=583804


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.