Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Comisia Europeană: România poate plăti un avans mai mare fermierilor afectați de condițiile climatice

Comisia Europeană: România poate plăti un avans mai mare fermierilor afectați de condițiile climatice

13 octombrie 2017 Actualitate


comisia europeanaRomânia a fost inclusă de Comisia Europeană, alături de alte patru state, pe lista celor care pot crește suma plătită în avans fermierilor afectați de condițiile climatice dificile din prima jumătate a acestui an. Potrivit unui comunicat al Comisiei, în urma acestei decizii, fermieri din 15 state membre sunt acum eligibili pentru a primi în avans plăți mai mari.

Aceasta măsura a fost luată în prima parte a lunii septembrie pentru zece state: Belgia, Cehia, Spania, Italia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Portugalia și Finlanda. Acestora li se adaugă acum alte cinci țări: România, Croația, Irlanda, Grecia și Marea Britanie, state care au cerut mai târziu acest sprijin și care au reacționat după ce procedurile pentru primele zece țări erau deja demarate. Astfel, pentru a evita îngreunarea întregului proces, Comisia a decis să abordeze separat cererile celor două grupuri de state.

Diferitele condiții climatice dificile, de la secetă la ploi puternice, pe care au trebuit să le înfrunte anul acesta, i-au pus pe fermieri în fața unor dificultăți financiare. Permiterea creșterii nivelului plăților efectuate în avans de autoritățile naționale către fermieri, conform politicii agricole comune, are ca scop ameliorarea problemelor care țin de fluxul de numerar, scrie agerpres.ro.

Acordul acoperă plățile directe către fermieri și anumite plăți pentru dezvoltarea rurală, care sunt de regulă efectuate de statele membre în perioada 1 decembrie — 30 iunie. Până acum, statele membre puteau alege să efectueze în avans, începând cu 16 octombrie, în fiecare an, până la 50% din totalul plăților directe, respectiv 75% din cele destinate dezvoltării rurale.

Decizia Comisiei le permite statelor afectate de condiții climatice dificile să crească nivelul acestor plăți până la 70% și, respectiv, 85%. Acestea au acum posibilitatea să decidă singure dacă vor profita sau nu de această facilitate legată de normele pentru acordarea în avans a plăților.

sursa: Agerpres.ro

URL scurt: http://alba24.ro/?p=602722


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

loading…

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.