Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • De VINERI, deţinuţii care stau în condiţii necorespunzătoare la penitenciar vor beneficia de reducerea pedepsei

De VINERI, deţinuţii care stau în condiţii necorespunzătoare la penitenciar vor beneficia de reducerea pedepsei

20 iulie 2017 Actualitate


inchisoareNoile prevederi legale prin care se reduce durata pedepsei în cazul deţinuţilor cazaţi în condiţii necorespunzătoare în penitenciare vor intra în vigoare vineri, 21 iulie. Mai exact pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se vor considera executate suplimentar 6 zile din pedeapsa aplicată.

Reglementările sunt introduse prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, scrie legestart.ro.

Potrivit noilor modificări, se consideră condiţii necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene.

Astfel, se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situaţiile următoare:

  • cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză;
  • lipsa accesului la activităţi în aer liber;
  • lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie;
  • lipsa temperaturii adecvate a camerei;
  • lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;
  • existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.

Aceste dispoziţii se aplică şi la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă în condiţii necorespunzătoare.

Nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost:

  • internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică;
  • în tranzit.

De asemenea, reducerea perioadei pedepsei nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare. Acest beneficiu nu poate fi revocat.

Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

sursa: legestart.ro

URL scurt: http://alba24.ro/?p=584633


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.