Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • FOTO: La Blaj se construieşte unul dintre cele mai moderne târguri de animale din judeţ. Ar putea fi deschis pe 25 septembrie

FOTO: La Blaj se construieşte unul dintre cele mai moderne târguri de animale din judeţ. Ar putea fi deschis pe 25 septembrie

4 iulie 2017 Actualitate


19601328_1214235865369210_5543156273469437505_nDe la începutul lunii iunie, la Blaj se desfăşoară lucrările de reamenajare a Târgului de Animale. Autorităţile speră că acestea vor fi finalizate până pe 25 septembrie, la tradiţionalul „târg de ţară al toamnei”, când Blajul se va putea mândri cu unul dintre cele mai moderne târguri de acest gen din judeţul Alba.

„Lucrările la Târgul de Animale au început şi sper ca până pe 25 septembrie, când are loc cel mai mare târg al toamnei la Blaj, să fie finalizat. Am convingerea că la Blaj va fi cel mai util şi modern târg de animale din judeţul Alba”, anunţă primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar

Situat pe o suprafaţă de peste 1,5 hectare, în cartierul Plopilor, târgul de animale şi mărfuri va fi racordat la reţeaua de apă şi canalizare şi va beneficia de grupurile sanitare, în incinta lui urmând să fie construit şi un cabinet sanitar. Toate aleile târgului, precum şi drumul de acces vor fi asfaltate şi împrejmuite cu gard, iar clienţii şi comercianţii vor beneficia de o parcare generoasă.

Vor fi construite un stand pentru licitaţii, cântar pentru comercianţii de cereale şi animale, care vor beneficia de spaţii proprii în acest sens. Autorităţile vor amenaja cinci spaţii pentru comercializarea animalelor, în funcţie de mărimea şi categoria acestora, care vor fi sub formă de ţarcuri, împrejmuite cu garduri de lemn. Astfel, vor fi delimitate următoarele spaţii: 1.900 de mp pentru vite, 900 de mp pentru oi, 820 mp pentru cai, 800 mp pentru porci și 770 mp pentru animale mici. De asemenea, vor fi amenajte platforme speciale pentru încărcare şi descărcare, care va facilita din plin transportul animalelor comercializat

Pe toată perioada lucrărilor de reabilitare, Târgul de animale din Blaj este închis. Municipalitatea îi roagă pe cei care frecventau, în calitate de comercianţi sau clienţi, târgul de animale din Blaj să înţeleagă situaţia creată şi promite că, la finalul lucrărilor, Blajul va beneficia de un târg modern, la standarde europene, care să satisfacă pretenţiile tuturor celor care îl vor vizita

Târgul de animale şi mărfuri din Blaj are loc, în mod obişnuit, în fiecare zi de joi, dar, de patru ori pe an, găzduieşte comercianţi din întreg judeţul, fiind încadrat la categoria târgurilor tradiţionale „de ţară”: 25 martie, 29 iunie, 25 septembrie şi 3 decembrie.

sursa foto: Facebook

URL scurt: http://alba24.ro/?p=580783


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.