Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Guvernul a aprobat 1,27 milioane lei ajutoare de urgență pentru familii afectate de calamități naturale sau probleme grave de sănătate. Care este suma pentru judeţul Alba

Guvernul a aprobat 1,27 milioane lei ajutoare de urgență pentru familii afectate de calamități naturale sau probleme grave de sănătate. Care este suma pentru judeţul Alba

27 iulie 2017 Actualitate


palatul victoria guvernGuvernul a aprobat, joi, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 1.272.700 de lei, pentru sprijinirea a 463 de familii şi persoane singure, afectate de calamități naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială. O parte din fonduri vor ajunge și în Alba, la familii aflate în situații de necesitate cauzate de incendii.

Hotărârea acordă suma de 1.272.700 astfel:

pentru 120 familii aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, în sumă totală de 324.900 lei, din judeţele: Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea;

pentru 35 familii aflate în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, inundații și alunecări de teren, în sumă totală de 139.500 lei, din judeţele: Caraș-Severin, Neamț, Olt, Suceava, Vâlcea, Vrancea. Aceste persoane au fost afectate de calamități naturale, respectiv precipitații abundente, dar și alunecări de teren, cazuri izolate înregistrate în perioada iunie 2016 – mai 2017

pentru 308 familii şi persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în  sumă totală de 808.300 lei, din județele: Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinţi, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și din municipiul București.

Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București. Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale.

În judeţul Alba, vor ajunge 10.000 de lei din suma totală aprobată de Guvern. Beneficiară este o familie din Gârda de Sus, care a suferit pagube în urma unui incendiu.

Vezi integral: Listele ajutoarelor sociale Guvern 27 iulie 2017

URL scurt: http://alba24.ro/?p=586029


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.