
În weekend: Liberalii îşi aleg noua conducere la nivel naţional. Mircea Hava şi Florin Roman, pe lista celor care vizează funcţii înalte în partid
16 iunie 2017 Eveniment
Aproximativ 5000 de liberali participă sâmbătă, la Congresul Naţional PNL, pentru a-şi alege noul preşedinte al partidului. Una dintre cele mai mari delegaţii este cea din Alba, organizaţie judeţeană care va fi reprezentată de 175 de membri. Duminică, 18 iunie, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare, se va stabili componenţa Biroului Permanent Executiv al PNL. Pe lista celor înscrişi pentru funcţii de conducere se află şi primarul de la Alba Iulia, Mircea Hava, care candidează pentru prim-vicepreşedinte la nivel naţional, dar şi deputatul Florin Roman, care are în vedere postul de vicepreşedinte pentru Regiunea Centru.
În competiția pentru șefia PNL s-au înscris Ludovic Orban, Cristian Bușoi și Viorel Cataramă, însă ultimul candidat nu a întrunit condiţia de susţinere politică din partea a cel puțin 10 filiale ale partidului. Astfel, rămân în cursă Ludovic Orban, care are sprijinul majorităţii organizaţiilor judeţene, inclusiv al celei din Alba, şi Cristian Buşoi, fost ministru al Transporturilor.
Pe 17 iunie, 175 de liberali din Alba vor vota preşedintele PNL, la Congresul Naţional al partidului. 18 dintre ei sunt reprezentanţi de drept în congres, iar restul au fost aleşi.
Pe lista organizaţiilor judeţene cu reprezentare importantă la Congres se află Suceava (189 de delegaţi), Bihor (179 delegaţi), Alba şi Cluj, cu acelaşi număr de delegaţi – 175, urmate de Prahova (163 de delagţi), Arad (153 de delegaţi), Sibiu (153 de delegaţi), Constanţa (152 de delegaţi), Timiş (149 de delegaţi) şi Ilfov (144 de delegaţi). Aceste prime zece organizaţii vor avea aproape o treime din numărul total de delegaţi de la Congres.
Liberalii din Alba au hotărât, în 9 iunie. cu majoritate, să îl sprijine pe Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte al partidului, la alegerile din 17 iunie. 73 dintre cei 75 de reprezentanţi ai organizaţiei PNL Alba, prezenţi la şedinţa Colegiului director judeţean, au votat moţiunea lui Orban. Cristian Buşoi nu a obţinut niciun vot.
Vezi şi FOTO-VIDEO: Liberalii din Alba au semnat, în majoritate, moţiunea lui Orban. Doi au ales să-l sprijine pe Cataramă
La lucrările Congresului, primul va susţine moţiunea Cristian Bușoi, urmat de Ludovic Orban, fiecare având alocate câte 60 de minute.
În ceea ce priveşte celelalte funcţii de conducere, Mircea Hava candidează pentru cea de prim-vicepreşedinte (relaţii internaţionale) avându-l contracandidat pe Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ).
Vezi şi Mircea Hava, al doilea om în PNL, după Ludovic Orban. Va candida pentru funcția prim-vicepreședinte al partidului
Funcţia de vicepreşedinte pe Regiunea Centru este vizată de Florin Roman şi Ovidiu Moldovan.
De asemenea, Simone Albani se află pe lista candidaţilor pentru o funcţie de membru în comisia de cenzori.
Candidaţi Biroul Permanent PNL:
Mircea Hava şi Mugur Cozmanciuc – prim vicepreşedinte (relaţii internaţionale)
Ilie Bolojan şi Viorel Cataramă – prim-vicepreşedinte (strategii politice)
Raluca Turcan şi Alin Tişe – prim-vicepreşedinte (comunicare)
Iulian Dumitrescu şi Nicolae Robu – prim-vicepreşedinte (mediul de afaceri şi societate civilă)
Florin Roman şi Ovidiu Moldovan – vicepreşedinte pe Regiunea Centru
URL scurt: http://alba24.ro/?p=577294

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!
Tweet
• sursa: www.alba24.ro
Commentarii
Atlas FM Alba, alegeri, Atlas FM, birou, CNC, congres, EVENIMENT, Hava, permanent, PNL, POLITICA, roman, stiri
Distribuie |