Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Medicii specialiști şi rezidenți, dar și profesorii pot primi locuinţe ANL şi după 35 de ani. Proiect aprobat de Senat

Medicii specialiști şi rezidenți, dar și profesorii pot primi locuinţe ANL şi după 35 de ani. Proiect aprobat de Senat

17 octombrie 2017 Actualitate


ANL vasile alecsandri1Senatorii au aprobat, marţi, un amendament la OG 28/2017 pentru completarea Legii ANL, prin care medicii specialiști și rezidenți și cadrele didactice pot obține locuințe ANL și după 35 de ani.

Ordonanța prevede completarea art. 6 din Legea 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, în sensul că ANL este autorizată să utilizeze pentru cheltuieli de funcționare 5% din resursele constituite pe anul în curs rezultate din închirierea și vânzarea locuințelor.

A fost completată de Comisia de administrație publică pentru ca medicii rezidenți și specialiști să poată depune cereri pentru repartizarea locuințelor construite prin programele ANL și după 35 de ani. Apoi, în urma unei propuneri în plen, au fost incluse la această prevedere și cadrele didactice.

Proiectul de lege va primi vot final în Camera Deputaţilor.

surse: romaniatv.net, agerpres.ro

URL scurt: http://alba24.ro/?p=603743


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

loading…

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.