
SÂMBĂTĂ: Corul și orchestra „Johnson Ferry” din Marietta, Georgia, pentru a doua oară la Alba Iulia. CONCERT în Piața Cetății
12 iunie 2017 Actualitate
Sâmbătă, 17 iunie, de la ora 20.00, în Piața Cetății din Cetatea Alba Carolina va răsuna din nou muzica uneia dintre cele mai cunoscute formații corale de gen din America. Membrii corului și orchestrei „Johnson Ferry” din Marietta, Georgia, au mai fost la Alba Iulia în urmă cu doi ani.
Dincolo de latura artistică, programul americanilor include și acum, ca și la vizita precedentă, o serie de acțiuni umanitare la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia, dar și în cadrul secțiilor de pediatrie și contagioase de la Spitalul Județean de Urgență Alba.
„Mie, dacă aș avea de ales, mi-ar placea oricând să primesc astfel de oameni deschiși și sinceri. E foarte clar că mesajul creștin este cel care le face cunoscută muzica în jurul planetei, un exercițiu de sinceritate în marea generală de adevăruri spuse pe jumătate. Pentru ei această stare este una obișnuită, pentru noi este un nou prilej de a arăta că Cetatea este deschisă oricui, că a fi cosmopolit și tolerant este statusul oficial al acestui oraș și că, aici, realitatea pământească este pregatită oricând să îmbrățișeze realitatea cerească, indiferent de felul în care mesajul este transmis. Le mulțumim pentru că au ales cu inima și îi considerăm prieteni ai Cetății”, a transmis primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.
[embedded content]URL scurt: http://alba24.ro/?p=576341

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!
Tweet
• sursa: www.alba24.ro
Commentarii
Atlas FM ACTUALITATE, Alba, alba iulia, alba24, Atlas FM, cor, johnson ferry, orchestra, SOCIAL, stiri
Distribuie |