Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Șase ani de arhipăstorire a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu în Eparhia Alba Iuliei

Șase ani de arhipăstorire a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu în Eparhia Alba Iuliei

5 iunie 2017 Actualitate








irineu„În societatea contemporană, se observă din ce în ce mai acut tendința de autonomizare a perspectivei personale asupra valorilor și o privatizare a funcției comunionale a omului. Vrăjit de industria informației și dezorientat de propaganda ideologică, omul postmodern capătă impresia siguranței pe propria sa înțelegere asupra lumii. Cu toate acestea, incertitudinea spirituală și dezechilibrul sufletesc vădesc limpede o criză a societății actuale. Dilema famenului etiopian, referitoare la înțelegerea credinței, este tot mai prezentă și după aproape două mii de ani: „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (Fapte 8, 31). Răspunsul acestei întrebări îl aflăm în Sfânta Biserică, care dintru începuturile ei, prin episcopi și preoți, drept învață neîncetat cuvântul adevărului dumnezeiesc.

Această rânduială spirituală, în care „cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare” (Evrei 7, 7), ne este descrisă încă din zorii creștinismului de către Sfântul Dionisie Areopagitul care spune: „Mintea noastră nu poate să ajungă până la imitarea și vederea nematerială a ierarhiilor cerești, dacă nu se folosește de călăuzirea materială (cf. Romani 1, 20) potrivită ei, privind frumusețile arătate precum chipuri ale măreției nevăzute”. Astfel, fiind sub paternitatea spirituală a Arhiereului nostru, Duhul Sfânt ne luminează mintea și ne deschide inima pentru a înțelege tainele credinței. Prin întreaga sa slujire învățătorească, sfințitoare și de conducere, Chiriarhul nostru împlinește mandatul apostolic al evanghelizării și povățuirii turmei încredințate, dovedindu-se un neobosit atlet al lui Hristos (cf. I Corinteni 9, 23-27).

În acest moment aniversar, în care se împlinesc șase ani de la instalarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu în scaunul vlădicesc al Alba Iuliei, clerul bisericesc, cinul monahal și poporul dreptcredincios din Arhiepiscopia Alba Iuliei își îndreaptă pioase gânduri de gratitudine și mulțumire față de Părintele lor duhovnicesc. În unisonul inimilor noastre, încărcate de entuziasm și speranță, Îl rugăm pe Hristos-Domnul, „Mai-Marele Păstorilor” (1 Petru 5, 6) să-i dăruiască iubitului nostru Arhiepiscop Irineu multă putere și înțelepciune în oblăduirea dreptslăvitorilor creștini, spre cunoașterea adevăratului ideal al vieții pământești.
Întru mulți și binecuvântați ani de rodnică arhipăstorire!” scrie într-un comunicat trimis de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia

URL scurt: http://alba24.ro/?p=574785



Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!







• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.