Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Sistem de monitorizare a tarifelor la carburanţi, aprobat de Guvern. Cum va funcţiona Monitorul preţurilor şi al calităţii serviciilor în staţii

Sistem de monitorizare a tarifelor la carburanţi, aprobat de Guvern. Cum va funcţiona Monitorul preţurilor şi al calităţii serviciilor în staţii

18 octombrie 2017 Actualitate


carburantiGuvernul a aprobat în ședința de miercuri un Memorandum privind crearea unui sistem de monitorizare a preţurilor pentru carburanţi.

Platforma de monitorizare a preţurilor pentru carburanţi, instrument similar Monitorului prețurilor în domeniul de retail alimentar, va conduce la transparentizarea pieței pentru consumatori, astfel încât aceștia să poată alege carburanții auto cu cel mai bun raport preț-calitate, explică Executivul, într-un comunicat de presă.

“Creșterea transparenței pentru consumatori ar putea accentua gradul de concurență pe piața comercializării cu amănuntul de carburanți auto, cu implicații benefice asupra prețului carburanților, dar și asupra calității acestora, serviciilor oferite în stațiile de distribuție a carburanților etc”, potrivit sursei citate.

De aemenea, Guvernul anunţă că intenționează amendarea corespunzătoare a legii concurenței. Astfel, se va crea cadrul legal în baza căruia Consiliul Concurenței poate solicita date și informații companiilor active pe piață, ceea ce va permite autorității de concurență și monitorizarea activă a prețurilor practicate de companiile petroliere.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=604161


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

loading…

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.