Acasa
  • Acasa
  • Actualitate
  • Toate trecerile peste calea ferată ar urma să aibă montate bariere, pentru siguranţa rutieră. Proiect pentru reducerea accidentelor

Toate trecerile peste calea ferată ar urma să aibă montate bariere, pentru siguranţa rutieră. Proiect pentru reducerea accidentelor

10 iunie 2017 Actualitate








trecere calea ferata barieraUn proiect de lege propune montarea de bariere la toate trecerile peste calea ferată. Măsura este menită să reducă numărul accidentelor în aceste zone.

Zeci de astfel de evenimente rutiere s-au petrecut de la începutul anului, iar 10 oameni şi-au pierdut viaţa. Prin montarea barierelor, şoferii ar fi obligaţi să oprească şi să dea prioritate trenurilor.

„Este inadmisibil ca pe drumuri judeţene, drumuri europene, comunale să avem semnalizată trecerea la nivel cu calea ferată doar cu crucea Sf Andrei. E vegetaţie, sunt curbe, şoferii nu văd când vine un tren”, spune deputatul Marian Cucşa, iniţiatorul proiectului.

Multe maşini sunt zdrobite de tren acolo unde nu există bariere. Şoferii care locuiesc în zonă au învăţat orele la care trec garniturile, dar nu iau în seamă eventualele decalări de program din cauza întârzierilor și cursele speciale. Alţii dau vina pe vizibilitatea redusă.

Specialiştii în siguranţa rutieră de la Compania de Drumuri susțin ideea. Mai ales că la începutul anilor 2000 aproape toate trecerile peste calea ferată aveau bariere.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=575810



Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!







• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.