Acasa
  • Acasa
  • Eveniment
  • VIDEO: Cum arată „Transalpina de Apuseni”, drumul ce va fi modernizat cu 44 milioane euro, pentru a lega Apusenii de autostradă, pe la Aiud

VIDEO: Cum arată „Transalpina de Apuseni”, drumul ce va fi modernizat cu 44 milioane euro, pentru a lega Apusenii de autostradă, pe la Aiud

1 iulie 2017 Eveniment


transalpina apuseni 2Drumul care asigură legătura între zona Apusenilor şi viitoarea Autostradă Sebeş-Turda, pe la Aiud, intră “în linie dreaptă”, pentru modernizare. După semnarea contractului pentru finanţarea europeană a investiţiei de 44 milioane de euro, pot fi făcute demersurile pentru lucrări. Acestea vor dura şase ani.

Este vorba despre drumul ce are originea în municipiul Aiud și punctul de sfârșit în DN 74, aproape de Abrud. Acest drum face practic legătura între Autostrada Sebeș-Turda, drumul național DN 74 care duce în inima Țării Moților și drumul național DN1, asigurând conectivitatea zonei Munților Apuseni cu coridoarele de transport europene şi naţionale.

[embedded content]

Contractul de finanțare pentru acest proiect, a cărui valoare totală este de peste 188 milioane lei, a fost semnat miercuri de către CJ Alba şi ADR Centru.

Documentaţia tehnico-economică, devizul general și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Modernizare drum judeţean DJ 107 I: Aiud (DN1) – Aiudul de Sus – Rîmeţ – Brădeşti — Geogel — Măcăreşti – Bîrleşti Cătun — Cojocani — Valea Barnii — Bîrleşti — Mogoş – Valea Albă — Ciuculeşti — Bucium — Izbita — Coleşeni — Bucium Sat — DN 74 (Cerbu)” indică faptul că valoarea totală a investiției este de peste 44 milioane euro, iar durata derulării întregii investiției este estimată la mai puțin de șase ani, din care doi ani pentru lucrările efective de modernizare.

transalpina apuseni 3Ruta străbate culmile munților Trascăului și Metaliferi, traversând teritoriul administrativ al municipiului Aiud şi al comunelor: Rîmeţ, Ponor, Mogoş şi Bucium, cu terminare în drumul naţional DN74, în partea de est a oraşului Abrud, pe o lungime totală de 78,42 km.

Drumul județean DJ107I supus modernizării are durata de valabilitate depășită demult, prezentând numeroase și grave degradări atât ale îmbrăcăminții căii de rulare, cât și cedări ale structurii rutiere, spun autorităţile judeţene.

Elementele geometrice nu mai corespund deloc cerințelor de trafic actual, iar lucrările de colectare și evacuare a apelor sunt nefuncționale și cu gabarite depășite.

Principala problemă a drumului este generată de lipsa unui sistem rutier adecvat traficului actual. În plan, traseul drumului judeţean este sinuos, existând multe curbe care nu au elemente geometrice corespunzătoare. Podurile existente de pe traseul drumului judeţean DJ107I care asigură traversarea cursurilor de apă, prezintă o stare tehnică necorespunzătoare, fiind necesară execuţia unor lucrări de reparare/consolidare/înlocuire, în vederea asigurării parametrilor tehnici corespunzători.

După modernizare, se asigură atât creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane din județul Alba situate în proximitatea rețelei de autostrăzi şi drumuri naţionale, cât şi a turiştilor.

transalpina apuseni 1Noul drum modernizat va avea 78,4 km şi va lega municipiul Aiud de orașul Abrud, fiind deserviți direct aproape 30.000 de locuitori.

Pe o distanţă de 6,7 km, vor fi şi pise de biciclete și vor fi amenajate şi trotuare (12.610 mp).

Același proiect prevede asigurarea semnalizării rutiere moderne, amenajarea unui număr de 21 de stații autobuz, reducerea timpului de deplasare, reducerea consumurilor de transport și creșterea siguranței de deplasare.

Investiția este complementară cu proiectul de Modernizare a DJ 107M, Aiud-Buru, altă legătură spre autostradă, către Cluj.

Valoarea totală a proiectului este de 188.150.369,29 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 183.988.373,36 lei, respectiv 98% din valoarea eligibilă a proiectului, ceea ce reprezintă 40.730.623,7 euro.

transalpina-de-apuseniPe lângă potenţialul turistic al traseului ce include zonele pitoreşti de munte, reabilitarea acestui drum ar reprezenta încă o variantă de acces mai uşor între zona celui mai aglomerat drum naţional din judeţul Alba şi ieşirea spre Abrud, Cîmpeni, Arieşeni.

Şoseaua este asfalată la extremităţi, respectiv între Aiudul de Sus şi mijlocul pădurii Sloboda (7 kilometri) şi între DN74 şi Mogoş (23 kilometri). Proiectul prevede şi modernizarea străzii Avram Iancu din Aiud, care asigură legătura din centrul oraşului cu drumul judeţean.

Pentru locuitorii din Rîmeţ şi Ponor, acest drum este singura soluţie sigură de a avea acces spre Alba Iulia. O călătorie între Ponor şi reşedinţa judeţului durează în prezent circa oră şi jumătate, în condiţiile în care chiar dacă este pietruit, drumul se prezintă în condiţii bune.

În afara beneficiilor pentru locuitorii zonei, modernizarea şoselei ar permite şi accesul facil al turiştilor. În prezent doar cei care cunosc zona şi deşin maşini de teren se încumetă să meargă pe aici, chiar dacă frumuseţea Munţilor Apuseni este cunoscută. Pădurea Sloboda este prima rezervaţie naturală întâlnită pe acest drum. Zona este o arie protejată de interes naţional de tip botanic. Se află în partea vestică a Aiudului, pe dealurile din partea estică a Munţilor Trascăului, între aceştia şi culoarul Mureşului şi se întinde pe o suprafaţă de 20 hectare. Aria protejată reprezintă un relief variat (văii, versanţi abrupţi, luminişuri, pajişti), acoperit în cea mai mare parte cu vegetaţie forestieră, alcătuită din specii arboricole în amestec de stejar sau carpen şi specii de conifere în partea superioară a dealului.

De-a lungul drumului se află Cheile Mănăstirii, Cheile Geogelului, Cheile Râmeţului, cu pereţi abrupţi ţi vârfuri ascuţite. De asemenea, pe drum sunt numeroase zone de belvedere care oferă privelişti până spre Retezat, Şureanu sau Muntele Mare. Folosind alte drumuri se poate coborî până la Sălciua, cu legătură spre drumul naţional 75. Turda – Cîmpeni. De altfel, din Ponor imaginea cea mai frumoasă este spre Muntele Mare şi culmea Bedeleu, care străjuieşte zona Sălciua – Poşaga.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=580302


Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

• sursa: www.alba24.ro

Commentarii


, , , , , , , ,

Distribuie

Lasa un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu %s.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.